Câteva sute de angajați ai Societății Române de Televiziune (SRTv) s-au adunat marți, în jurul orei 10.00, în curtea instituției și protestează față de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desființate 872 de posturi.
Reprezentanții Sindicatului pentru Unitatea Salariaților TV din TVR – SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR, n.r.) au declarat, pentru MEDIAFAX, că acțiunea de marți este spontană, la fel ca și aceea de luni.
De asemenea, potrivit reprezentanților SPUS TV, la fel ca în ziua precedentă, și angajații studiourilor teritoriale ale TVR protestează față de procesul de concediere colectivă.
Totodată, în cursul zilei de marți, sindicaliștii ar urma să depună o acțiune în instanță prin care să conteste întregul proces de concediere colectivă, au mai spus reprezentanții SPUS TV.
Și în prima parte a zilei de luni, circa 500 de angajați ai SRTv s-au adunat în curtea instituției și au protestat față de procesul de concediere colectivă din TVR, în urma căruia vor fi desființate 872 de posturi.
Sindicaliștii TVR au precizat că, în timpul negocierilor cu administrația SRTv, reprezentanții sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desființate în Televiziunea Română să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus față de schema organizațională inițială. În noua schemă organizațională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desființate doar 872 de posturi, față de cele 962 propuse inițial.
„Noi am cerut 247 de posturi în plus, dar au decis să mențină doar 55 de posturi în plus. Noi am cerut 247 de posturi în plus ca să nu se producă ruptura în activitatea TVR, pentru că nu suntem fabrică de nasturi sau șuruburi, suntem o instituție de cultură”, au spus reprezentanții SPUS TV.
În timpul protestului, angajații TVR au strigat „Jos Săftoiu!” și „Jos Consiliul de Administrație!”.
În a doua parte a zilei de luni, calendarul selecției salariaților din TVR, în vederea concedierii colective, a fost decalat, conducerea SRTv hotărând, în urma consultărilor cu reprezentanții angajaților, reanalizarea acelor documente aferente selecției care, pe fondul interpretării lor, au generat nemulțumirea acestora.
Astfel, calendarul anunțat angajaților pentru depunerea documentelor necesare participării la selecție va fi modificat și comunicat în timp util, cu respectarea dispozițiilor incidente. Inițial, conducerea TVR anunțase că la 20 noiembrie 2012, în urma procesului de concediere colectivă, Televiziunea Română trebuie să rămână cu un număr total de 2.395 de angajați.
Contactat, luni, de MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu a declarat că protestele salariaților, desfășurate luni în curtea Televiziunii, sunt „justificate”, „dat fiind faptul că în graba și presiunea”, pe care au impus-o respectarea calendarului în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului din 27 iunie, unele documente postate pe site-ul de intranet al TVR „au conținut unele posibile inadvertențe și formulări interpretabile care au generat nemulțumirile salariaților”.
„Am cerut reanalizarea acestor documente și am mai cerut o nuanțare a instrumentelor de selecție în așa fel încât prin soluția aceasta să ajungem la rezultatul dorit, echilibru, transparență și o justificată selecție de personal. Am decalat calendarul în așa fel încât în discuțiile pe care le vom avea până la numirea unui nou Consiliul de Administrație al TVR de către Parlamentul României toate interpretările posibile să fie risipite”, a spus Claudiu Săftoiu, precizând că decizia aceasta este o „mână întinsă salariaților”.
Întrebat de MEDIAFAX dacă ia în considerare o eventuală modificare a componenței comisiilor care vor evalua personalul TVR în vederea concedierii colective, Claudiu Săftoiu a spus: „Dacă lucrurile sunt într-adevăr atât de inacceptabile precum spun unele persoane, va trebui să ne aplecăm și asupra comisiilor, însă eu sper că ceea ce s-a produs – numirea unui grup de experți din afara TVR (în comisii, n.r.) să aducă plusvaloare și nimic altceva”.
În ceea ce-i privește pe Cristian Țopescu și Mădălin Voicu, care desfășoară și activitate de parlamentar și care fac parte din comisii de evaluare a personalului TVR, Claudiu Săftoiu a spus că aceștia sunt „profesioniști în domeniul culturii și televiziunii”, cu mult înainte de a-și începe cariera în domeniul politicului.
„Acesta (profesionalismul în domeniul culturii și televiziunii, n.r.) a fost principiul alegerii acestora. Sunt deschis oricăror discuții pe această temă, dar despre Cristian Țopescu știam de la 10 ani că este cel mai bun crainic sportiv al României, iar despre Mădălin Voicu am aflat puțin mai târziu că face parte dintr-o reputată familie de muzicieni și că are la rândul său o carieră muzicală. Acestea au fost repere ale selectării acestora în comisii”, a spus Săftoiu.
Claudiu Săftoiu a vorbit și despre decizia regizorului Stere Gulea, care a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că și-a dat săptămâna trecută un acord de principiu pentru a face parte din comisiile care vor evalua angajații TVR, însă nu mai dorește să facă parte din acestea, pentru că restructurarea este „improvizată, subiectivă și suspectată de ingerințe politice”.
„Eu mă tem de un lucru. Aceste frisoane pe care le-am înregistrat astăzi, dacă se vor amplifica, vor aduce neîncredere în rândul experților pe care încercăm să-i aducem din afara TVR către acest efort de restructurare”, a spus Săftoiu.
El a precizat totodată că, „dacă dialogul social va continua de această manieră abrazivă” și „pe acest fond de instabilitate”, creditorii TVR „vor fi foarte grăbiți să execute Televiziunea Română”.
Mihai Rădulescu, realizator de emisiuni în TVR și membru supleant, din partea salariaților, în CA al SRTv, a spus într-o scrisoare deschisă, remisă luni MEDIAFAX, că includerea în comisiile pentru evaluarea angajaților televiziunii a unor politicieni înseamnă „oficializarea controlului politic asupra activității editoriale”.
Totodată, ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au transmis luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că prezența politicienilor și a unor „experți media” provenind de la posturile concurente private în comisiile de evaluare ale angajaților din TVR decredibilizează întregul proces. Totodată, cele două organizații le-au cerut politicienilor din comisiile de evaluare a angajaților TVR să se retragă din aceste comisii.
Societatea Română de Televiziune este în prezent în plin proces de restructurare. Consiliul de Administrație (CA) al SRTv a aprobat, pe 28 septembrie, noua schemă organizațională a Televiziunii Române, care prevede desființarea a 872 de posturi, în instituție urmând să rămână în urma concedierilor colective 2.395 de angajați.
Totodată, CA al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice.
TVR are o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX în 10 august.
Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administrație al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal și plata datoriilor fiscale în șase luni.
Pe 10 august, CA al TVR a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care a prevăzut că TVR Info și TVR Cultural trebuie să își înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural) și de TVR 3.
TVR Info și-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59, în timp ce TVR Cultural și-a suspendat emisia pe 15 septembrie, de la ora 23.59.
În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie, Memorandumul privind reeșalonarea obligațiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.